STRADA ELENA DOAMNA ȘI EVOLUȚIA SA ISTORICĂ

Strada Elena Doamna de astăzi, care leagă Târgu Cucu de cartierul Tudor Vladimirescu, era cunoscută în secolele XVII-XVIII ca Ulița Făinei sau Ulița Albă. Aceste două denumiri cuprindeau în sine suficientă istorie urbană, după cum vom vedea mai jos. În anul 1910, Primăria Municipiului Iași a dorit ca strada să poarte un nume cu rezonanță istorică. Se știe că municipalitatea ieșeană a început să confere denumiri de personalități unor străzi după  anul 1860, începând cu mandatul primarului Dimitrie Gusti.

Momentul 1910 reflectă două evenimente importante. Municipalitatea comandase statuia lui Alexandru Ioan Cuza, pe care dorea să o amplaseze nu în actuala Piață a Unirii, ci în Piațeta Cuza Vodă, din fața Primăriei de atunci (între Hotelul „Continental” și Restaurantul „Select”). Cu acest prilej, chiar înainte de pregătirea soclului, Piațeta fără nume a căpătat denumirea de „Cuza Vodă”, iar vechea uliță a Goliei a fost numită „Cuza Vodă” în  anul 1910, chiar dacă statuia a fost inaugurată abia în 1912.

În anul 1909, încetase din viață Doamna Elena Cuza, cea care se îngrijise cu atât devotament de memoria Domnitorului Unirii încă din 1873. Cum nu se obișnuia să se dea străzilor numele unor persoane aflate în viață, la 1910 se ivise un bun prilej pentru a onora în acest fel figura memorabilei Doamne. A fost aleasă strada Albă pentru simplul motiv că se afla în prelungirea străzii Cuza Vodă. Nicio clădire de pe această stradă nu era legată în vreun fel de biografia Doamnei. Era, însă, o arteră importantă, frumoasă a fostei Capitale, potrivită pentru un asemenea titlu. Astfel, din Piața Unirii, trecând prin Târgu Cucu și coborând spre Tătărași, se realiza un ax al memoriei dedicat familiei Domnitorului Unirii de la 1859.  Această decizie a marcat viitorul orașului în deceniile următoare, când s-a dorit marcarea unor străzi ieșene cu nume ale reprezentanților Casei Regale. Traseul a fost făcut între Copou și Gară, bulevardul Carol I, Esplanada Regina Elisabeta, stradela Principesa Maria şi bulevardul Ferdinand I.

Vedere a Iașilor dinspre Tătărași. În stânga, zona Bisericii Bărboi și a străzii Albe (ante 1870)

De la ulița Fânăriei, la ulița Albă (sec. XVII-XVIII)

Pe la sfârșitul secolului al XIV-lea, Iașul, așezarea de pe malul Bahluiului, făcea pasul de la rural, la urban, dobândind trăsăturile unui târg medieval. „Drumul creează orașul” este o veche axiomă istorică. O întretăiere favorabilă de drumuri a contribuit la acest salt. Un asemenea drum ducea peste Prut, la Cetatea Albă, un altul – spre Polonia, la Liov (Lemberg). Drumul ce trecea vadul Bahluiului, în zona Podului Roș, la sud-vest de oraș, putea fi ușor controlat de Curtea Domnească, situată pe promontoriul înalt din apropiere, pe care se înalță astăzi Palatul Culturii. Pe acest platou se află „Punctul zero”, nucleul urban inițial. De asemenea lângă garnizoana reședinței domnești s-a instalat Vama Domnească.

Spre răsărit s-a întemeiat „târgul vechi” (lângă Biserica Barnovschi) și ulița Trapezănească (a schimbătorilor de bani), strada Grigore Ghica Vodă de astăzi. Astfel, spre răsărit, s-a dezvoltat, treptat, axul comercial al orașului, denumit în documente și „dricul târgului”. Orașul s-a întins până la următorul obstacol natural, marginea de est a platoului central, pe sub care curgea râul secundar al orașului. Marginea dinspre Tătărași era conturată în secolul al XVII-lea de o veche uliță, numită succesiv ulița Făinii, ulița Albă, ulița Agenției Austriece, ulița Zagură. În ea se opreau capetele mai multor străzi importante, adevărate artere comerciale ale orașului: ulița Beilicului (str. Grigore Ghica), ulița Sf. Vineri (bulevardul Anastasie Panu), ulița Goliei (str. Cuza Vodă) și ulița Sf. Spiridon (bulevardul Independenței).