eminescu-omagiat-la-casa-zoller

Eminescu, omagiat la Casa Zoller

Primul eveniment major derulat după intrarea Casei Joseph Zoller în circuitul turistic naţional a fost comemorarea lui Mihai Eminescu, ieri împlinindu-se 131 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului. Avocata Gianina Poroşnicu, cea care a restaurat din fonduri proprii, o casă cu un rol însemnat în săvârşirea Marii Uniri de la 1918, e şi o mare pasionată de Eminescu. În urmă cu puţin timp, Gianina a reuşit să "repatrieze" la Iaşi o fotografie unicat a genialului poet. Fotografia a fost amplasată la loc de cinste, în livingul Casei Zoller, în semn de cinstire a poetului naţional.

Casa Joseph Zoller este deja în circuitul turistic evreiesc. Familii de evrei vin în zona: Str. Elena Doamna – Tg Cucului să viziteze cele două sinagogi: Sinagoga Mare si Sinagoga Merarilor. Clădirea este în stil belle-epoque, a fost locuinţa cofetarului Joseph Zoller, iar aici, între 1917 şi 1918 au avut loc mai multe întâlniri între politicieni şi diplomaţi apropiaţi Casei Regale, discuţiile de atunci având un rol determinant în făurirea României Mari. Conversaţiile erau pigmentate cu lecturi din Eminescu. Nu doar poezii, ci şi scrieri politice.

Prin eforturile ei susţinute şi tenace, Gianina Poroşnicu încearcă să reînvie atmosfera acelor ani fabuloşi. "Eminescu e ca un blazon al familiei mele, am moştenit pasiunea pentru el de la tatăl meu", ne-a spus cunoscuta avocată. Marcel FLUERARU