bastonul-un-accesoriu-mereu-la-moda

Bastonul, un accesoriu mereu la modă

O privire aruncată peste umăr, în veacul în care Iașul era cunoscut prin boierii săi, ar remarca oricând accesoriile acelor vremuri. Trăsuri elegante, conduse de vizitii ferchezuiți, în care erau doamne cu umbreluțe din dantelă și domni cu jobenuri aduse de la Paris, calești în care duducuțele elegante își ascundeu zâmbetul trimis admiratorilor sub evantaie din mătase brodată, magazine din care nu lipseau ultimele creații aduse din marile case de modă europene, toate ofereau o imagine a unui Iași în care bunul gust se completa cu savoarea moldavă.

Pe străzi vedeai deseori trecând domni care discutau fie afaceri, fie politica vremii. Călcau apăsat când vreun gând nu le dădea pace, ori zâmbeau când își ridicau lornionul pentru a saluta vreun amic. Ulița Sârbească a Iașului, așa după cum era cunoscută pe atunci celebra stradă Lăpușneanu, era un loc de întâlnire nu doar pentru artiști, care făceau declamații la ceas de seară, ci și pentru afaceriști, avocați ori potentați ai zilei, care băteau apring din baston ori de câte ori aveau vreo nemulțumire. Bastonul, un accesoriu nelipsit la acea vreme, era și un barometru al stării comunității – puteai afla multe lucruri după modul în care a fost confecționat Cele elegante, cu inserții de lemn scump ori cu cap sculptat și înnmobilat cu metale sau pietre prețioase arătau clar că posesorul este om cu vază și cu stare, bastonul fiind un simbol al bogăţiei, al puterii, un semn al statututului social. După baston puteai deosebi un aristocrat de un mic burghez sau de un simplu târgoveț. Accesoriul, ca semn al statutului, era prezent în toate clasele sociale. Devenise mai mult decât un sprijin pentru cei aflați în suferință, ca instrument medical, era deja o carte de vizită. Marii industriași ai Iașului erau cunoscuți pentru eleganța lor, dată în vileag și de bastoane. Când gândul te poartă înspre vremuri celebre și apuse nu ai cum să nu visezi cum ochii deschiși și să nu-ți imaginezi, ca într-un film de la începutul cinematografiei, cum era viața în Belle Epoque. Eleganță, educație, curtoazie, respect ar fi câteva idei generatoare de povești dintr-un Iași frumos, acum tăcut prin vocile care mai vorbesc doar din cărțile adăpostite în biblioteci. „Bastonul rămâne un accesoriu important, un semn al eleganței, la fel ca și mănușile. De fap, nu este doar un accesoriu, ci un simbol care arată foarte multe lucruri despre proprietar. Eu mi-am dorit să am o colecție de bastoane și mi-am îndeplinit dorința. Nu este un capriciu, ci doar un element ce dă valoare spațiului pe care îl onorează”, a spus cunoscutul avocat ieșean Gianina Vera Poroșnicu. Colecția cuprinde 11 piese, fiecare cu un cap diferit, având o poveste diferită. Capul fiecărui baston a fost realizat de maeștrii unei celebre fabrici de porțelanuri din Italia, aflată în Usmate, în Brianza verde, unică în lume pentru măiestria ei, la care apelează cei mai fini cunoscători atunci când își doresc o piesă de artă. Colecția se află în Casa „Joseph Zoller”, un monument istoric al Iașului renovat de Gianina Vera Poroșnicu. „Am vrut să-i aduc noblețea și strălucirea de odinioară și mi-ar plăcea să fie introdusă în circuitul turistic al Iașului pentru că adăpostește amintiri incredibile, cum ar fi vizitele Reginei Maria”, a mai spus avocatul, care apoi s-a întors către colecția de bastoane: „Sunt superbe, un simbol al eleganței pe care mi-ar plăcea să îl revăd și astăzi așa cum era pe vremea lui Joseph Zoller, un cunoscut industriaș al Iașului”.

Și unde mai pui că bastonul ar putea fi și ascunzătoare pentru o armă, așa cum a fost cel al lui Mihai Codreanu, o piesă de excepție aflată în Vila Sonet. La prima vedere, părea un simplu instrument ortopedic, fără ornamente exterioare - din lemn de bambus, cu un mâner din acelaşi material, cu guler din fir metalic, argintat, împletit sub formă de coroniţă – însă avea un secret. Lemnul ascundea însă în interior și o floretă din oțel, gravată cu motive florale, o arma fatală într-un duel între doi bărbați care eventual și-ar putea disputa chiar și acum dreptul asupra inimii femeii iubite.

Maura ANGHEL