Marchizul Hubert de Belloy de Saint-Liénard

Marchizul De Belloy, atașatul naval al Franței (căpitan de vas), a fost încărtiruit în imobilul de pe strada Elena Doamna nr. 35, în timpul Refugiului de la Iași din Primul Război Mondial (1916-1918). Personajul întrunea finețea adevăratului aristocrat cu farmecul ofițerului de marină. El s-a numărat printre supraviețuitorii accidentului feroviar de la Ciurea (30 decembrie 1916), călătorind în același compartiment cu soția și fiica lui Claude Blondel, fostul consul al Franței în România.

Hubert de Belloy de Saint-Liénard era căsătorit, din 1902, cu Clara Elena Bibescu (1870-1945), devenită astfel marchiză de Belloy. În București, familia Belloy locuia într-o casă de pe strada Victoriei. Marchizul și marchiza de Belloy erau oaspeți obișnuiți în salonul patronat de Maruka Cantacuzino-Enescu, de pe strada Bunavestire și, apoi, din Copou.

Clara Elena Bibescu, marchiza de Belloy, a condus, cu pricepere și devotament, Spitalul Brâncovenesc, instalat în clădirea Seminarului „Veniamin Costachi”, până în august 1917, secondată de fiica sa, Collete.  În acel spital au fost îngrijiți și și-au găsit salvarea foarte mulţi răniți de pe front.

Contele de Saint Aularie, în Jurnal, scrie că la Iași, în 1918, nemții au pus o recompensă pe capul lui Belloy. „Drept mărturie am cele două gloanțe care au străpuns perna prietenului nostru, comandantul de Belloy, atașatul meu naval, al cărui cap fusese obiectul acestei favori și care a scăpat pentru că în seara aceea nu era în pat, ci la masă cu mine”. (Contele de Saint Aularie, Însemnările unui diplomat de altădată, Ed. Humanitas, p. 2016, p. 245).

Regina Maria nota în Jurnalul ei, la 4/17 august 1917: La Iași a avut loc un atentat la viața lui Belloy. S-au tras trei focuri de revolver în patul lui, în toiul nopții. Din fericire, nu se culcase încă, fiindcă ajunsese acasă târziu” (Regina Maria, Junal de Război, vol. III, Ed. Humantas, p. 254).