Casa cu cerdac şi dependințele ei, din dreapta Casei ,,Iosef Zoller”

În dreapta Monumentului Istoric „Iosef Zoller” se află o casă cu cerdac, construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea.  Clasic imobil boieresc tradițional, această clădire a fost clasată, la rândul său, drept Monument Istoric al Iașului.

Este, de altfel, și casa de la care provine numele străzii Elena Doamna.

Toți locuitorii zonei au numit-o și încă îi spun „Casa Elenei Doamna”, având în vedere că aici a stat, o scurtă perioadă, prima Mare doamnă a României, Principesa Elena Cuza,  la o mătușă de-a ei, boieroaică de sânge.

Într-o fotografie aeriană din 1935 (expusă pe site-ul Casei ,,Iosef Zoller”), aceasta casă cu cerdac apare cu rond de flori în mijloc, loc de întors caleștile și având curtea pavată în același fel ca și întreaga strada Albă (actuala stradă Elena Doamna), cu bolovani de râu.

Acest imobil reprezenta o imensă proprietate, cu foarte mult teren în spate, cu grajduri boierești, cu intrare secundară pentru trăsuri, ce se afla situată pe stradela existentă azi în spatele casei, numită și ea ,,Elena Doamna’’.

La Arhivele Naţionale se află conservat întreg dosarul casei. Numărul imobilului era 37, iar strada avea la 1899 denumirea de Albă, an când pare-se că se pun temeliile casei.

Nu avem multe informații anterioare anului 1915, pentru că nu existau evidențe cadastrale.

Toate documentele din arhive sunt scrise în penel, iar cele ulterioare anului 1910 poartă inscripția ,,Aprobat cu Decret Regal’’, având și antetul Primăriei Comunei Iași (denumirea orașului nostru în acea perioadă). Fiecare act are timbre cu imaginea lui Carol I.

Strada era situată în circumscripția Comisariatului Circa IV al Prefecturii Iași.

Documentele sunt semnate de către Prefectul Comunei, Primarul Comunei și arhitectul Comunei Iași, iar cel mai vechi act din dosarul de arhivă al casei datează din ianuarie 1895.

Ca profan, nu ca istoric, am constatat următoarele lucruri: se foloseau formule de politețe aleasă, termeni tipici și expresii caracteristice romantismului secolelor XVIII-XIX: „Domnule Primar, părinte al acestei urbii’’,  ,,cu toată stima’’, ,,prea aplecatele mele gânduri bune“ etc.

Se scria îngrijit și ortografic, în penel, și totul se făcea cu o mare responsabilitate (nu ca astăzi!), cerându-se autorizații pentru toate modificările aduse imobilului, dar și pentru reparații curente, chiar banale, ale burlanelor sau jgheaburilor.

Unul dintre proprietari, domnul Polak Aba, face după 1920 nenumărate reparații și extinderi ,,caselor sale’’ de pe strada Elena Doamna nr. 37. Se referă în acte la casa boierească, cu cerdac și la fostele grajduri boierești – cele din laterala dreaptă a curții Casei Elena Doamna (între timp, și strada își schimbă denumirea, din strada Albă, în strada Elena Doamna).

În preajma anului 1920, casa este restaurată  și i se reface și  fațada, de către gospodarul proprietar, evreul Aba Polak,  materialul folosit pentru aceste ample lucrări fiind cărămida arsă.

Aba Polak vinde apoi conacul boieresc soților Rasela și Adolf  Davidsohn, care fac o nouă primenire a casei (primiseră autorizație de la Delegația Consiliului Municipal să refacă imobilul cu ziduri de cărămidă masivă, pe fundație de piatră).

Cererea catre Primarie a noului proprietar

Din cererea noilor proprietari, de la pagina 21 a dosarului de casă de la Arhiva Naţională, reiese că interiorul clădirii  era compartimentat în opt camere. Probabil erau saloane mari, pentru că, de pe atunci,  casa avea două aripi, azi – Corpul A și Corpul B. Corpul C al clădirii actuale, partea din spate, pe unde veneau trăsurile de pe stradelă (casa a avut inițial două intrări: una în față, dinspre strada Elena Doamna, iar cealaltă în spatele casei),  este recent construit, probabil după rechiziționarea imobilului de către comuniști.

După 1920, în actele casei dispare aproape în totalitate ortografia de mână, în penel, fiind înlocuită de scrisul la mașină. Rămân însă formulele de  politețe caracteristice perioadei interbelice: „cu onoare vă rog a bine-voi”, ,,acordați cuvenita autorizație”, „primiți asigurarea stimei mele” etc.

Interesantă este povestea „turnului vechi de sute de ani și înalt de şapte metri, pătrat, care prezintă crăpături mari și care amenință în fiecare clipă să se dărâme, cauzând pagube enorme”, poveste de care aflăm dintr-o petiție scrisă de Polak.  El le cerea în acest act autorităților  să  demoleze turnul. Este singurul document în care apare acest turn și nu știm anul în care, probabil, autoritățile l-au înlăturat din peisajul străzii Elena Doamna, mai cu seamă că și vecina familiei Polak, cea care locuia în imobilul de pe strada  Elena Doamna nr. 45, doamna Veronica Florescu, face către primar aceeași solicitare, în care spune că turnul e „periculos”.

În 1938, cu aprobarea Directorului General al Societății Comunale a Apelor Potabile din municipiul Iași (Comuna Iași devine, între timp, Municipiul Iaşi), proprietarii conacului boieresc, soții Davidson, obțin aprobarea pentru racord, deci casa are apa potabilă în interior.

Avizul este dat de: medicul-șef, prefectul de Poliție, Societatea Apelor, Serviciul Apelor și Canalelor și, ulterior, de către primar. Aprobările sunt obținute în anul 1932, după o somație a primarului, care îi atenționează în scris pe proprietari că se găsesc „în defect față de ordonanță (lege)”.

După 1932 nu mai avem informații despre casă, păstrate la Arhivele Naționale. Proprietarii care s-au succedat apar doar în evidențele GIS-Cadastru.

Ultima fișă cuprinde consemnarea faptului că dosarul are un total de 57 de file, în care este consemnată  istoria administrativă a 40 de ani de existență a acestei case.

Restul a fost comunismul, naționalizarea, împărțirea și repopularea casei cu chiriași.

Se cunosc câteva informații despre un incendiu, care a cuprins acoperișul și, pentru că nu au urmat reparații serioase, a plouat pe casă şi i-a slăbit rezistența.

Directoarea Muzeului Unirii din Iaşi, doamna Aurica Ichim, îmi povestea în 2016, când m-a vizitat, că, atunci când era mai tânără, se oprea în fața casei din strada Elena Doamna și o admira.

Cred că e cea mai frumoasă casă din oraşul Iași, dacă poți să o vezi cu ochii minții.

Deliciul Moldovei – strada Elena Doamna 22 –  an 1942

 Imobilul din stânga Casei Iosef Zoller”

Dosarul imobilului de pe strada Elena Doamna nr. 37 se află la Arhivele Naționale ale României, la nr. 922 din „Colecția planuri și hărți’’. Informații despre istoricul clădirii se găsesc, de asemenea, și în însemnările domnului Ion Mitican (autor a două frumoase monografii ale Iașului), care a studiat, la rându-i, aceste documente în 1985.

Dosarul conține acte autentice, bine conservate, scrise în penel pentru perioada anterioară anului 1930, respectiv dactilografiate, dacă datează după 1930, an când apare și se folosește pe scară largă în România mașina de scris.

Proprietatea aferentă imobilului de la nr. 37, ulterior 41, se întindea inițial până la colțul străzii Ornescu (fosta prelungire a străzii Ghica Vodă). Începând din  anul 1912, planul de sistematizare a „Comunei” Iași prevedea necesitatea alinierii străzilor, astfel că o parte din proprietatea imobilului, care la acea vreme aparținea familiei Pantazie (Eugenie şi Gheorghe Pantazie), este expropiată. Comuna Iași plătește celor doi proprietari 567 de lei și 36 de bani drept despăgubiri. Formele legale se fac între proprietari și delegatul primarului, numit la acea vreme prim-ajutor de primar.

Dosarul „acestei afaceri“, așa cum este numită tranzacția chiar în documentele oficiale, viza cei 81 de metri pătrați vânduți Primăriei în temeiul Legii exproprierii.

Un alt moment interesant în istoria casei apare în anul 1925, când un anume Tulic Palic (probabil tot evreu) vrea să construiască în apropierea proprietății de pe strada Elena Doamna nr. 41 un depozit. Conducerea Spitalului Israelit de pe aceeași stradă (astăzi, Maternitatea „Elena Doamna“) se opune vehement și formulează memorii autorităților, motivând că „nu s-au respectat prescripțiile regulamentului serviciului sanitar“, ceea ce aduce mari prejudicii Zonei a II-a a orașului de către „depozitar“.

Aflăm tot din acest dosar al casei despre existența Apeductului din zonă (menționată în acte drept Zona a II-a a orașului Iași, aflată în circumscripția Comisariatului Circa IV) și despre faptul că, în 1892, strada Elena Doamna se numea strada Albă, iar strada Ornescu, cu care se intersecta strada Albă (azi numită Bașceauș), purta numele de Ghica Vodă.

După Primul Război Mondial se renumerotează străzile orașului, prin urmare, în actele din 1934, imobilului de la nr. 41 i se atribuie ca adresă nr. 47, cu  aceiași proprietari – familia Pantazie (Gheorghe şi Eugenie). Ulterior, deținător al imobilului devine moștenitorul acestora, Georges Pantazie, reprezentat în acte de către avocatul Ioan Raicu, proprietarul de drept figurând cu domiciliul în Ploiești.

Studiind documentele menționate (din 1934), mai aflăm că zona aparținea de cartierul Tătărași, iar cele trei case Monumente Istorice, ce sunt astăzi situate pe strada Elena Doamna 37, 39 şi 41, se găseau între două cartiere importante: Tătărași și Hală, iar Iașul nu mai este denumit în acte Comună, ci Municipiu.

Din documentele din 1939 aflăm că familia Pantazie se mută în București. Continuă, totuşi, să primească somații din partea autorităților ieșene, cu referire la obligația pe care o aveau, de a împrejmui corespunzător proprietatea. Notificările se trimit către avocatul care-i reprezintă, iar, la cel puțin la una dintre somații, familia Pantazie răspunde printr-o notificare prin care cere amânarea termenului de conformare „până la primăvara anului viitor”, motivând că nu au resurse financiare pentru a rezolva situația (probabil că erau și foarte în vârstă).

Dosarul aflat la Arhivele Naționale se termină cu documente din anul 1939, printre ultimele acte fiind dispoziția autorităților ieșene de a se face îngrădirea perimetrului casei pe cheltuiala statului, urmând a se recupera contravaloarea lucrărilor prin reținerea sumelor corespunzătoare, din averea moștenitorilor soților Pantazie, cei care au deținut proprietatea de pe strada Elena Doamna nr. 41 timp de jumătate de secol.

Deși lipsesc date scriptice, este ușor să ne imaginăm ce s-a întâmplat ulterior. După venirea comunismului la putere, casa a fost rechiziționată, ca și celelalte două imobile din dreapta acestei proprietăți, astăzi toate trei fiind declarate monumente istorice importante ale Iașului.