Strada Elena Doamna – cândva o zonă albă a Iașilor

Una dintre cele mai cunoscute și, totodată, circulate străzi din centrul Iașilor este Elena Doamna. Această stradă, ce pleacă din celebrul Târgu Cucu și se oprește în Bucșinescu, prezintă celor ce o parcurg, de-a stânga și de-a dreapta ei, deopotrivă biserici și restaurante, case vechi cu un singur nivel și construcții noi ce țintesc cerul, locuințe și instituții, parcuri și parcări, lumini și obscur, urme ale etniilor care au locuit și locuiesc această zonă…

În ultima vreme, restaurarea unor edificii de pe această stradă, așa cum e cazul casei industriașului evreu Iosef Zoller, a adus un licăr de speranță că se poate recupera și păstra ceva din frumusețea și farmecul de odinioară al acestei zone.

Întrebând pe oricine despre numele acestei străzi, vei primi cu siguranță un singur răspuns: „Doamna Elena Cuza a avut reședința aici.” Continuarea străzii Cuza Vodă în strada Elena Doamna îndeamnă și ea spre această părere. Și poate e bine, chiar dacă realitatea istorică nu susține această ipoteză, că ieșenii își ancorează conștiința urbană și de familia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Puțini dintre ieșeni știu, însă, că, înainte de a fi denumită Elena Doamna, aceasta a fost strada Făinei, strada Fânăriei, strada Albă ori strada Agenției Austriece. Înțelegem, deci, că, înainte de a primi actuala denumire, strada a fot identificată după activitățile din zonă sau după existența aici a unor edificii de o importanță deosebită (Biserica Albă și Agenția Austriacă). Singura rămășiță a acestor denumiri este actuala stradă (fostă stradelă) Albă, ce coboară din Elena Doamna, pe lângă Biserica Albă, înspre șesul Cacainei. Așadar, Biserica Albă, cel mai bătrân edificiu din zonă, este cea care, pe vremuri, a definit întreaga zonă.

Biserica Albă, având ca hram Sărbătoarea „Schimbarea la Față” (6 august), și-a primit supranumele în secolul al XVIII-lea, în vremea în care aceasta făcea, probabil, notă distinctă față de celelalte biserici din zonă, fiind zugrăvită și văruită în alb (N.A. Bogdan, Orașul Iași – Monografie istorică și socială, ilustrată, Ed. Tehnopress, Iași, 1997, p. 224).

De reținut este faptul că, în Iași, a mai existat cel puțin o biserică ce avea supranumele de „Biserica Albă”, și anume o biserică aflată pe actualul amplasament al Catedralei Mitropolitane (N.A. Bogdan, Orașul Iași…, p. 224).

Primele menționări ale bisericii ca „Albă” apar în anul 1682. În acel an, numele bisericii apare în mai multe documente privind niște schimburi de terenuri între domnița Nastasia, a lui Gheorghe Duca voievod, și Anița, soția răposatului mare logofăt Solomon Bârlădeanul (Documente privitoare la Istoria Orașului Iași, vol. II (1661-1690), editate de Ioan Caproșu, Ed. Dosoftei, Iași, 2000, doc. nr. 574, pp. 509-511, doc. nr., 577, pp. 512-513, doc. nr. 578, pp. 514-515). Despre această biserică se spune că a fost din bârne, tencuită și văruită în alb (Viorel Ehan, Mănăstiri și biserici din Orașul Iași și împrejurimi, Ed. Tehnopress, Iași, 2003, p. 166). Nu se știe în ce condiții această biserică fie s-a năruit, fie a suferit stricăciuni sau doar s-a dorit a fi refăcută, dar, în jurul anului 1750, regăsim actuala Biserică Albă, din zid, cel mai probabil refăcută de un anume „popa Velișco”.

Despre acest preot, probabil ctitor al bisericii dimpreună cu locuitorii din zonă, nu se cunosc foarte multe date. Izvoarele vremii ni-l arată drept un preot știutor de carte și de încredere. (Numele acestui preot apare în mai multe acte, fie ca martor, fie ca persoana care a întocmit respectivul document. Documente privitoare la Istoria Orașului Iași, vol. V (1741-1755), editate de Ioan Caproșu, Ed. Dosoftei, Iași, 2001, doc. nr. 654, p. 419, doc. nr. 860, pp. 584-585, doc. nr. 862, p. 586-587). Un document din data de 28 august a anului 1760, prin care „Maria comisoaia” dădea danie bisericii din Iași o parte din satul Soloneț, din ținutul Vasluiului, îl numește pe „popa Velișco proin (fost) protopop”:

„Adică eu, Maria comisoaia, fata lui Vasilie Brahă – armaș, scriu și mărturisesc cu această adevărată scrisoare a mea la mâna sfinției sale părintelui Velișco proin protopop, de la sfînta Biserică cea Albă din Iași, unde este hramul Nașterea Domnului Dumnezău și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, precum să se știe că, de nime silită, nici asuprită, ci de a mea bunăvoie am dat aceștii sfinte biserici toată partea cât să va alege a tatălui meu din satul Solonețul, de la ținutul Vasluiului, pentru sufletul părinților miei și pentru al nostru și a toată săminția noastră. Numai și numitul părinte să fie dator a ne scrie la pomelnicul svintei biserici și să ne pomenească la svântul jărtvelnic, cât a milui Dumnezău a fi această zvântă biserică în stare, atât svințenia sa, numitul proin protopop, cât și alți preoți ce vor fi după vreme. Și de acum înainte să fie volnic svinția sa a stăpâni toată parte tatălui meu de mai sus scrisă, cât se va alege, după scrisori ce i-am dat vechi, ca dreaptă moșie svintei biserici.

Și la această danie și miluire ce am făcut cu svânta biserică, să nu fie nimeni volnic din rudile mele sau den săminție mea a răscumpăra această parte sau a o vinde cuiva, fără decât să remâie dreaptă danie și moșie svintei biserici, neclătită, nestrămutată în veci. Iar carii s-ar ispiti peste această scrisoare a mea, ori din rude sau den sămințiia mea, ca să o răscumpere sau să o vândă cuiva, unii ca aciia să fie neiertați de Domnul Dumnăzău și de Maica Svinției Sale, Precurata Fecioară Mariia, și de mine nevrednica și păcătoasa. …” (Documente privitoare la Istoria Orașului Iași, vol. VI, (Acte interne 1756-1770) editate de Ioan Caproșu, Ed. Dosoftei, Iași, 20004, doc. Nr. 311, p. 267).

Faptul că preotul de la Biserica Albă a fost și protopop ne poate indica faptul că era un preot cunoscut și că și biserica în care slujea era una de frunte.

Așa cum reiese din documente, hramul inițial a fost „Nașterea Domnului”, o dovadă în acest sens fiind și icoana praznicală ce se păstrează în biserică, cu reprezentarea acestui praznic. Cel mai probabil hramul actual, „Schimbarea la Față”, a fost rânduit cu ocazia unei resfințiri, istoricul Viorel Erhan propunând-o pe cea din anul 1901, săvârșită de către Mitropolitul Iosif Naniescu (Viorel Erhan, Mănăstiri și biserici…, p. 166), sau poate, cel mai probabil, una anterioară. Această resfințire, cea din 1901, a avut loc în urma unei restaurări în care s-au implicat atât enoriașii de atunci ai parohiei, cât și administrația locală a orașului Iași. Despre acest demers ne vorbește o inscripție metalică, ce este așezată astăzi la intrarea în biserică:

Acéstă Sf. Biserică a Schimbărei la Fația a Domnului nostru Is.Hr. pronumită ALBA, fiind învechită de timpŭ și amenințĕnd ruinare, s’a restaurat în ḑilele Majestăței Sale CAROL I. Regele Romăniei, și a Inalt Prea Sf. Arhiepiscop și Mitropolit Moldovei și Sucevei D.D. JOSIF NANIESCU, prin stăruința Epitropiei acestei bisericĭ, compusă din Sf. SA Sachelarul CONSTANTIN PĂUN; D-niĭ IȮN RĂDUCĂNESCU ȘI ALESANDRU URḐICEANU; contribuind Domnii frați TEODOR, CONSTANTIN ȘI GEORGE BALAIȘ, cu suma de 2000 leĭ; iar Comuna Urbei Iașĭ, representată prin Dl. LEON NEGRUȚI ca Primar, a contribuit cu suma de 13000 leĭ. Arhitectul diriginte al restaurăreĭ fiind Dl. NICOLAE BĂDĂRĂŬ

Iași, 1885 Iunie 1 N. Sternberg”

După această restaurare, în cadrul căreia s-a adăugat pridvorul lateral, biserica a mai avut parte de reparații în anii 1931, 1959 și 1971. Cea mai susținută campanie de consolidare și renovare a bisericii a avut loc, însă, între anii 1974 și 1978, în timpul păstoririi părintelui Anton Frunză. În acei ani a fost consolidată biserica, a fost pictată, a fost schimbată catapeteasma și s-a realizat mobilier nou.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, în anii 1974-1978 s-au executat lucrări de renovare a bisericii Schimbarea la Față “Albă” Iași, pictându-se în tehnica fresco și înzestrându-se cu mobilier nou și toate obiectele necesare cultului sub păstorirea înțeleaptă și părintească purtare de grijă a P.F. Patriarh Dr. Iustin Moisescu și a I.P.S. Teoctist mitropolit al Moldovei și Sucevei, din contribuția credincioșilor în timpul vrednicului preot paroh Frunză Anton și prezvitera Clementina.

Slujba redeschiderei bisericii s-a săvârșit în ziua de 6 august 1982 de către I.P.S. Mitropolit Teoctist.

Pictori Călinescu Constantin și Iulia Handragel”[1].

Deși biserica este prezentă pe lista monumentelor istorice din orașul Iași, având codul IS-II-m-B-03693, ea nu păstrează o colecție bogată de obiecte de patrimoniu. Aceasta și din cauza faptului că o mare parte dintre obiectele de patrimoniu a fost predată spre păstrare în perioada comunistă. Actualmente se păstrează icoana hramului Nașterii Domnului, cea menționată supra, precum și câteva zeci de icoane praznicale, din secolul al XIX-lea. Totodată, se păstrează câteva cărți de cult din același secol al XIX-lea. În curtea bisericii, în anul 1975, a fost adusă, prin stăruința preotului paroh de atunci, Pr. Anton Frunză, o troiță închinată eroilor aviatori din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, troiță ce zăcea în părăsire.

Nu toate numele preoților care au slujit la această biserică sunt cunoscute. Poate și pentru faptul că biserica a fost în multe rânduri filie a bisericilor Bărboi, Sfântul Pantelimon, Eternitate sau Sfântul Nicolae – Ciurchi. Lista celor cunoscuți cu numele cuprinde pe preoții: Popa Grigorie; Popa Veleșcu (Velișco) 1750; Preotul Vasile 1796; Preotul Constantin Păun 1886-1891; Preotul Ioan Rotaru 1922-1930; Preotul Constantin Sinescu 1938-1948; Preotul Eugen Munteanu 1948-1957; Preotul Eugen Petrescu 1957-1967; Preotul Gheorghe Bariz 1967-1974; Preotul Anton Frunză 1974-2003; Preotul Marcel C. Cojocaru, din anul 2003.

Cimitirul

Împrejurul bisericii, probabil încă de la înființarea ei, a existat un cimitir, dar, în anul 1887, în timpul lucrărilor de restaurare și motivați fiind de deschiderea Cimitirului Eternitatea, osemintele au fost mutate în cimitirul nou.

Actualmente, în jurul bisericii nu se mai află vreun mormânt, chiar dacă, în fața troiței mai sus-menționate, se găsește amplasată o lespede care a străjuit cândva, în secolul al XIX-lea, mormântul cuiva.

 

Preot Marcel C. Cojocaru

[1]  Această pisanie se regăsește în pridvor, deasupra intrării în pronaos.